avanGardă & transDisciplinaritate

CIRET              *** AVANTGARDE & TRANSDISCIPLINARITY ***             IT4S

***

XI. Destructurarea limbajului şi a gândirii la Wiener Gruppe

Image0186Vineri, 14 decembrie 2012, ora 17.00, vă invităm la cea de-a unsprezecea conferinţă din seria “Avangardă şi transdisciplinaritate”. Această întâlnire va avea în centru avangarda austriacă – mai precis Grupul de la Viena, apărut în 1954, în jurul lui H. C. Artmann – despre care ne va vorbi lect.univ.dr. Cosmin Dragoste. Vă aşteptăm la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova (Secţia audio-video), în Sala “Marin Sorescu”!

X. Gellu Naum: de la realul convulsiv la miraculosul necesar

Prima conferinţă din seria “Avangardă & transdisciplinaritate” această va fi ţinută în această toamnă de drd. Gabriel Nedelea, care pregateşte o teză de doctorat despre poezia românească din deceniile şase şi şapte sub îndrumarea domnului prof.univ.dr. Eugen Negrici.

Vă aşteptăm vineri, 9 noiembrie 2012, ora. 17.00 la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, Secţia Audio-video, Sala “Marin Sorescu”.

***

IX. Lansarea numărului 3/2012 al revistei Mozaicul – număr dedicat academicianului Basarab Nicolescu

La un an de la prima conferinţă din cadrul proiectului Avangardă şi transdisciplinaritate vă invităm joi, 12 aprilie 2012 la ora 17.00, la Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman din Craiova (Secţia audio-video, Sala Marin Sorescu) unde va avea loc lansarea noului număr al revistei MOZAICUL (3/2012), ce cuprinde dosarul “Basarab Nicolescu, un mare academician român la ceas aniversar” conceput cu ocazia împlinirii a 70 de ani de către fizicianul şi filosoful Basarab Nicolescu. Textele din dosarul tematic sunt semnate de Andrei Şerban, Solomon Marcus, George Banu, Luiza Mitu, Gabriel Nedelea şi Petrişor Militaru.

Vor vorbi despre personalitatea şi viziunea transdisciplinară a lui Basarab Nicolescu: prof.univ.dr. Radu Constantinescu, Nicolae Marinescu, director al revistei “Mozaicul” şi al Editurii Aius,  şi Luiza Mitu, redactor al revistei “Mozaicul” şi doctorand în studii transdisciplinare. Moderator: Petrişor Militaru.

***

VIII. Victor Brauner şi alchimia numerică: o abordare transdisciplinară (joi, 8 martie 2012, ora 17.00)

Fără îndoială că, pentru a judeca lucrările lui Victor Brauner, este necesar să avem în vederea opera sa artistică în totalitatea ei şi, cu toate acestea, am găsit de cuviinţă că a ne opri, de această dată, asupra uneia din puţinele sale sculpturi ne va favoriza accesul la semnificaţiile operei sale plastice şi ne va apropia de universul artistic al celui mai cunoscut artist suprarealist de origine română. Sculptura Nombre(1943) este una din lucrările sale reprezentative pentru una din etapele fundamentale ale dezvoltării sale artistice, dacă nu chiar pentru întreaga sa operă. Lucrarea, creată în timpul războiului când Brauner – din cauza origini sale evreieşti – a fost nevoit să trăiască în clandestinitate în Franţa, este rezultatul căutării acelor „noi mituri” atât de dragi grupului suprarealist căruia i se alăturase încă din 1933. Pe scurt, Nombre reprezintă un mit fondator, pornind de la mitul androginului, al armoniei primordiale în care masculinul şi femininul ca principii metafizice formau un întreg dinamic şi contradictoriu, însă armonios în esenţa sa. Influenţat de teoria sigiliilor magice din cartea specialistului în filosofia ocultă şi învăţătura tantrică Jean Marquès-Rivière, Amulettes, talismans et pentacles dans les traditions orientales et occidentales (Paris: Payot, 1972), Brauner îşi concepe lucrarea sub semnul protector al bătrânului Saturn, zeul asociat cu solstiţiul de iarnă ce guvernează reînnoirea energiilor universale, iar prin calităţi ca perseverenţa, răbdarea şi meditaţia ce îi sunt caracteristice el este patronul oamenilor de ştiinţă şi al alchimiştilor. Personajul înfăţişat în sculptura Nombre are în mâna stângă un şarpe, simbol al pământului roditor, al energiei creatoare. De asemenea, elementele ce alcătuiesc această lucrare stau sub semnul metamorfozei (coada de peşte, corniţele, ca şi caseta athanorică plasată în zona abdominală) şi îi conferă acestui personaj hibrid, prin natura sa sincretică asemenea zeilor sau eroilor din cele mai vechi mitologii ale omenirii, o dimensiune ascunsă şi o forţă misterioasă, specifice „artistului magician şi alchimist” prezent în opera mai multor scriitori şi artişti din grupul suprarealist. (Petrişor Militaru)

***

VII. Emmanuel Lévinas – experienţa non-subiectului (joi, 26 ianuarie 2012, ora 17.30)

la Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman”, Secţia Audio-video, Sala “Marin Sorescu”.

Filosofia lui Emmanuel Levinas  este adesea evocată ca o apropiere de Celălalt şi ca o nouă cale spre alteritatea radicală sau spre exterioritate înţeleasă ca depăşire totală şi transcendenţă, dar a cărei profunzime mistică este rareori pusă în lumină. Filosofia sa este  o permanentă trecere în pasaj, la confluenţa elenismului, a iudaismului, găsindu-şi expresia în metoda fenomenologică, dar profund inspirată de sfinţenia cărţii ce transpare în paginile Torei, profetism şi mesianism ce sfârşesc într-un dialog cu creştinismul. Născut în Lituania, într-o familie de evrei, Levinas va deveni un gânditor francez, vorbitor de germană, a cărei limbă maternă este rusa, iar a inimii ebraica. Levinas nu rămâne infidel nici creştinismului. Misterul substituţiei levinasiene ascunde misterul cristificării. Chemând pe Altul în sine, omul practică sensul ultim şi total al alterităţii.  Ospitalitatea este mai mult decât întâlnire. Ospitalitatea semnifică a da loc celuilat, a-l privi. Celălalt, este o continuă ex-propiere de sine. Apelul semenului deranjează întotdeauna eul. Subiectivitatea levinasiană este responsabilitate investită, care nu îşi găseşte cauza în interiorul subiectului, ci este motivată de un absolut insesizabil: alteritatea celuilalt. Tema subiectivităţii sau a non-subiectului reprezintă poarta pentru a intra într-o gândire ce se prezintă ca etică, în mod total orientată spre misterul aproapelui. (drd. Raluca Bădoi)

Despre urmă şi enigmă: scurtă incursiune în filosofia lui Levinas de Raluca Bădoi

VI.   Paul Celan – interferenţe avangardiste (joi, 24 noiembrie 2011, ora 17.00)

Paul Celan s-a născut în 1920 într-o familie de evrei vorbitori de limba germană din Bucovina şi a arătat încă de la început interes pentru lingvistică şi poezie. Primul contact cu poezia suprarealistă l-a avut în Franţa, în 1938, unde a început să studieze medicina. S-a întors însă la Cernăuţi unde viaţa i s-a schimbat dramatic. În 1941, oraşul a fost ocupat de trupele germane şi române şi a început prigonirea evreilor. Un an mai târziu, părinţii săi au fost deportaţi şi ucişi, iar el a rămas într-un lagăr de muncă până în 1944. După această experienţă a ajuns în Bucureşti, unde a lucrat ca lector şi traducător şi a încercat să se apropie de gruparea suprarealistă din care făcea parte şi Gellu Naum. A urmat o scurtă oprire la Viena, unde a întâlnit-o pe Ingeborg Bachmann, după care s-a stabilit până la sfârşitul vieţii în Franţa. Discursul nostru reprezintă o incursiune în viaţa enigmaticului Paul Celan şi este o modalitate de a evidenţia unele amprente avangardiste în opera sa poetică. (Daniela Micu)

V. Eugène Ionesco şi dinamismul interior al personajului dramatic (joi, 3 noiembrie 2011, ora 17.00)

Teatrul lui Eugène Ionesco nu este o acţiune teatrală cunoscută dinainte, aşa cum presupunea formula estetică a teatrului absurdului, bazat pe logica aristotelică a terţului exclus. Teatrul lui Eugène Ionesco provine dintr-o nouă logică şi o nouă psihologie, o logică a antagonismelor. Esenţa sa constă în dinamismul perpetuu al gândirii-care-se-face. Dramaturgul îşi construieşte piesele de teatru pe cupluri de contradictorii care se actualizează şi se virtualizează reciproc astfel încât să creeze doar iluzia resorbţiei contradicţiei. Piesele sale devin o memorare a ceea-ce-nu-s-a-manifestat încă, o potenţializare a fenomenului dramatic aflat într-o continuă devenire, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în piesele Omul cu valize şi în Lecţia. (drd.Luiza Mitu)

IV. Ion Vinea: îmblânzirea avangardei (16 iunie 2011)

Cazul lui Ion Vinea este unul aparte în peisajul literaturii române. De aceeaşi vârstă cu Blaga, debutant sub auspicii simboliste, conduce timp de un deceniu cea mai importantă şi longevivă revistă românească de avangardă („Contimporanul”) şi scrie o poezie modernistă plasată între crepuscularismul de un modernism moderat, pe de-o parte, şi „poezia pură” şi ermetism, pe de altă parte. Proza, cu vădite determinaţii estete şi decadente, dar influenţată şi de psihanaliză, este, poate, chiar mai definitorie pentru scriitorul Vinea decât poezia care îl făcuse celebru. Şi peste toate, o lungă, activă şi contorsionată viaţă de gazetar, îmbinând stilul rafinat cu forţa polemică. Un citadin cu nostalgii rurale, un avangardist melancolic şi retractil, un activist (inclusiv politic) cu o fire mai degrabă boemă, refuzându-şi permanent ascendentul de Oblomov balcanic. Acesta este Ion Vinea, o personalitate paradoxală, un antimodern (în accepţiunea teoreticianului Antoine Compagnon, care vedea în antimoderni pe „adevăraţii moderni”, cei care îşi problematizează propria modernitate) în toată puterea cuvântului. (dr.Mihai Ene)

III. Teatrul lui Gellu Naum între simulacru şi vis (26 mai 2011)

Mai puţin agreat ca gen literar de către Breton, teatrul suprarealist, după expresia lui Henri Béhar, s-a manifestat mai mult în afara mişcării. Cu toate acestea, reuşitele individuale nu au întârziat să apară şi să-şi câştige un binemeritat loc în peisajul suprarealist.

Tratat adesea ca subiect marginal, în favoarea poeziei sau prozei, teatrul lui Gellu Naum se pliază foarte bine pe reţeta acestui nou tip de teatru. Nelipsitul dialog cu tradiţia, de la pastişă şi până la ironie, reflexia asupra propriilor procedee de lucru fac, spre exemplu, din Insula, aşa cum cu al său Ubu rege Jarry reuşise să construiască teatrul total,o piesă cu vocaţie metaliterară. (drd.Silviu Gongonea)

II. Victor Brauner – suprarealism şi magie (28 aprilie 2011)

În istoria artei este cunoscut faptul că artiştii suprarealişti, ca şi o parte din predecesorii lor, au fost atraşi de magie şi de filosofia ocultă, ceea ce i-a făcut pe exegeţi să vorbească despre un anumit tip de vrăjitorie prezentă în lucrările lui Dali (vezi lucrarea Sorcery – The Seven Arts, 1957), elementele teosofice în opera lui Kandinsky sau despre elemente şamanice în lucrările lui Max Ernst sau cele ale Eleonorei Carrington. Aşa cum ne arată titlurile unor cataloage (Victor Brauner – Un monde magique, Musée des beaux-arts de Brest, 8 iulie-31 octombrie 2009) ori ale unor cărţi fundamentale pentru acest domeniu (Les dessins magiques de Victor Brauner a lui Sarane Alexandrian, Denoël, 1965, sau volumul colectiv Victor Brauner-Surrealist Hieroglyphs, The Menil Collection, Houston, 2001) numele lui Victor Brauner a fost asociat, nu de puţine ori, cu magia suprarealistă. În general, se poate spune că universul său artistic explorează planul oniric şi subconştientul, aducând la suprafaţă imagini care se află la graniţa dintre straniu şi miraculos, dintre misticism şi ocultism. Atât prin conţinutul lor, cât şi prin stilul inconfundabil, lucrările lui Brauner reprezintă o fuziune de influenţe mitico-religioase din cele mai diverse, fie că este vorba de viziuni ce fac trimitere la tradiţia egipteană sau aztecă, amerindiană sau ebraică, taoistă sau hindusă. În ciuda acestui tip de eclectism care îi hrăneşte spiritul creator şi a faptului că şi-a petrecut o perioadă bună din viaţa sa în Paris, exegeţii au observat că Brauner a rămas ataşat de identitatea sa românească, aşa cum ne demonstrează titlurile lucrărilor sale în limba română, gama primară de culori care este foarte apropiată de arta naivă, precum şi imaginarul artistic în care revin mereu amintiri şi nelinişti din copilărie, peisaje balcanice sau diferite simboluri ale creşterii şi ale transformării. La Brauner diferitele etape artistice nu reprezintă doar nişte secvenţe estetice, ci momente ale evoluţiei sale interioare ce se reflectă în stările de conştiinţă creatoare de noi mijloace de exprimare artistică şi descoperitoare de noi niveluri ale fiinţei în care miticul, magicul, enigmaticul şi straniul se amplifică în prezenţa unor elemente ce ţin de alchimie, tarot, kabbala, ocultism etc. dând naştere unuia dintre cele mai originale universuri artistice suprarealiste.(Petrişor Militaru)

Geo Bogza – Descântec de realitate (fragment video)

I. Geo Bogza – descântec de realitate (4 aprilie 2011)

Există o istorie alternativă a poeziei, o altă modernitate ce ar putea fi recompusă numai din cărţile trecute de critica noastră în periferia literaturii. Toate scrierile avangardiştilor sunt în această situaţie, incluzându-i pe Ilarie Voronca, Geo Bogza, Stehpan Roll, Gherasim Luca, Gellu Naum şi lista poate continua şi în rândul prozatorilor, Ion Vinea sau Max Blecher.

Geo Bogza este unul dintre puţinii noştri moderni interbelici în toată puterea cuvântului. Recitirea sa cu ajutorul metodologiei transdisciplinare relevă angajamentul filozofic al autorului despre care s-a vorbit doar în treacăt. Apetitul său fenomenologic, intruziunile dialectico-materialiste şi disponibilităţile existenţiale ale omului în criză fac din autorul Cântecelor de revoltă, de dragoste şi moarte unul dintre autorii în care literatura actuală şi cititorii actuali se pot regăsi. (Gabriel Nedelea)

Proiectul „Avangardă şi transdiciplinaritate”

Proiectul „Avangardă şi transdiciplinaritate”, realizat în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova – Secţia audio-video,  îşi propune să promoveze avangarda românească şi cercetările de tip transdisciplinar printr-o serie de conferinţe lunare ţinute de tineri cercetători, doctori, doctoranzi sau scriitori care să facă cunoscut publicului nespecializat ideile novatoare ale avangardiştilor români sau de origine română dar consacraţi în străinătate, făcând apel în acelaşi timp la posibilităţile pe care le oferă metodologia transdisciplinară în domeniul ştiinţelor umaniste, aşa cum a fost ea desăvârşită de fizicianul şi filosoful Basarab Nicolescu.

Transdisciplinaritatea a apărut acum patru decenii în lucrările unor cercetători diferiţi, precum Jean Piaget, Edgar Morin sau Eric Jantsch. Acest concept a fost inventat în epocă pentru a exprima nevoia depăşirii frontierelor dintre discipline. La început de nou mileniu, abordarea transdisciplinară este redescoperită şi folosită ca răspuns la sfidările fără precedent lansate de lumea noastră, în care trăim ca „într-un sat planetar”. Basarab Nicolescu este autorul celebrei lucrări Transdisciplinaritatea. Manifest, în care defineşte transdiciplinaritatea ca referindu-se la ceea ce se află în interiorul, între şi dincolo de discipline.

E-bibliografie despre transdisciplinaritate:

•Centre International de Recherches et Etudes Transdisciplinaires – CIRET

Academicianul Basarab Nicolescu invitat la MNLR

Despre Heisenberg si nivelurile de realitate – Basarab Nicolescu (în „Ştiinţă şi tehnică”, 3 / 2006)

Treimea inclusă – De la fizica cuantică la ontologie – Basarab Nicolescu (în „Ştiinţă şi tehnică”, 1-2 / 2006)

Interviu cu acad. Basarab Nicolescu de Cristina Hermeziu

prima parte (în „Ştiinţă şi tehnică”, 4 / 2007)

a doua parte (în „Ştiinţă şi tehnică”, 5 / 2007)

a treia parte (în „Ştiinţă şi tehnică”, 6 / 2007)

Poincaré şi românii de Magda Stavinschi (în „Ştiinţă şi tehnică”, 3/ 2004)

Flatland – de Edwin Abbot (traducere de Marius Paraschiv)

capitolul I (în „Ştiinţă şi tehnică”, 1-2/ 2006)

capitolul II şi III (în „Ştiinţă şi tehnică”, 3/ 2006)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: