Posted by: petrisure | August 27, 2013

Însoţitorii lui Victor Brauner

Poetul Emil Nicolae este cunoscut, în acelaşi timp, şi ca exeget al operei lui Victor Brauner: a publicat albumul monografic Victor Brauner – la izvoarele operei (Hasefer, 2004) şi volumul Patimile după Victor Brauner (Hasefer, 2006). De asemenea, a fost curator al unor expoziţii omagiale ca „Victor Brauner & avangarda românească” (Piatra Neamţ, 2004), „Victor Brauner şi însoţitorii” (MNLR, 2011) sau cea dedicată lui Brauner de Filiala Neamţ a UAP în cadrul manifestării ce a avut loc sub genericul „110 ani de la naşterea lui Victor Brauner” la Sinagoga Catedrală Baal Şem Tov din Piatra-Neamţ, pe 27 iunie 2013. Menţionăm că această sinagogă este un monument istoric din 1766, singura din lemn din Europa, conservată integral şi restaurată acum câţiva ani cu finanţare UNESCO. Dată fiind vechimea sa, este posibil ca însuşi Brauner să fi frecventat această sinagogă pe când era copil.

ImageVolumul Victor Brauner şi însoţitorii, tipărit de Editura Hasefer în condiţii grafice remarcabile, este cel de-al treilea studiu dedicat de Emil Nicolae pictorului suprarealist născut în oraşul de la poalele muntelui Ceahlău. Lansat iniţial la Bucureşti cu ocazia Târgului de Carte Bookfest, în prezenţa istoricului literar Geo Şerban, şi, apoi, la Piatra-Neamţ, unde a fost prezentat de criticul de artă Valentin Ciucă, el cuprinde douăzeci şi două de capitole, aproape toate fiind publicate mai întâi în presa locală sau în revistele de cultură din ţară. Ideea de însoţitor, la care se face referire în titlu, vizează, pe de o parte, acele persoane care i-au marcat viaţa şi opera lui Brauner în plan biografic, iar, pe de altă parte, autorul ia în considerare acele prezenţe spirituale care au participat, într-un fel sau altul, la configurarea viziunii brauneriene despre lume şi artă.

Cartea se deschide cu un capitol dedicat unui animal ce ocupă un rol privilegiat în folclorul din Carpaţi şi care în mitologie are o puternică încărcătură totemică: lupul. Prezent în mai multe lucrări ale lui Brauner din perioade diferite ale creaţiei artistice („Călăreţ”, „Şarpe şi bour”,1928-1930; „Espace psychologique”; „Fascination”, 1939; „Chien de minuit”, „Strigoi la Somnambule”; „Solivan”, 1946; „Loup-table”, 1947; „Rétracté de la boucherie”, 1951; „Désymbolisation”, 1952; „L’Animal ésotérique”, 1954; „Chien à la lune”, 1956; sau ciclul de tablouri intitulat „Lycanthropes”, 1938-1939), lupul a intrat în imaginarul colectiv local o dată cu deschiderea în Parcul Cozla din Piatra-Neamţ a Grotei lui Vasile, ce adăpostea ursul omonim, în a cărei vecinătate se găsea lupul de la „capătul cuştii principale, într-un spaţiu mai mic şi separat cu un grilaj de fier” (p. 11).  Se poate observa că lupul este un leitmotiv ce traversează întreaga operă artistică a suprarealistului român; de altfel şi ursul este unul din animalele reprezentative pentru bestiarul braunerian, el apărând în tablouri ca „Au crépuscule” (1938). Apoi, Emil Nicolae continuă incursiunea biografică cu câteva episoade din tinereţea bucureşteană a lui Brauner: colaborarea la revista „unu” (condusă de Saşa Pană); căsătoria cu Margit Kosch (6 martie 1930), fiica lui Leopold Kosch (portretizat de Brauner în „Meinem Lieben Leopold”, 1930); întâlnirea cu avocatul Petre Vulpescu (cel care va deveni soţul lui Margit, care divorţează de Brauner în octombrie 1939) şi cu Dorina Rădulescu (viitoarea soţie a prim-ministrului Gogu Rădulescu), în a cărei colecţie particulară Samy Kinge va confirma, în 2000, existenţa a două lucrări originale ale lui Brauner. Binevenită este anexa ce urmează acestui capitol, în care Emil Nicolae surprinde nuanţele problemei referitoare la „comunismul” lui Brauner ce, în scurtul timp cât a simpatizat această mişcare, a făcut-o mai degrabă dintr-o pornire revoluţionară tipic suprarealistă sau din pură solidaritate faţă de troţkismul lui André Breton, decât dintr-o convingere ideologică propriu-zisă.

  În grupurile suprarealiste a existat întotdeauna un cult al prieteniei: Emil Nicolae observă că Brauner – atât în perioada bucureşteană, cât şi atunci când a locuit în Franţa sau Elveţia – a fost mereu mai apropiat de scriitori, decât de artiştii plastici (semnificativ este că metoda lui Brauner de lucru la tablouri, implica de multe ori o descriere în scris a acestuia, după cum au demonstrat arhivele rămase de la pictorul român). În 1923, Brauner ilustrează volumul de debut al lui Ilarie Voronca – Restrişti, împreună cu care înfiinţează, un an mai târziu, revista „75 HP” unde lansează conceptul de „pictopoezie”. În 1929, când făcea parte din redacţia revistei „unu”, se împrietenise deja cu Stephan Roll, Saşa Pană, Claude Sernet şi cu Geo Bogza care tocmai publicase celebrul Jurnal de sex. Vizita lui Brauner la Buştenari va fi de altfel momentul de graţie al prieteniei dintre Brauner şi autorul Poemului invectivă, pe care îl va imortaliza în tabloul „Poetul Geo Bogza arată capului său peisajul cu sonde” (1929). În ceea ce priveşte prietenia cu Gellu Naum, aceasta este mai complexă şi are „mai multe implicaţii de natură artistică şi cu zone magico-misterioase, plăcute amândurora” (p. 39). În 1931, Brauner l-a cunoscut pe René Char, unul din poeţii din prima linie a modernismului francez, iar între cei doi s-a stabilit o prietenie „trainică, cu destule consecinţe artistice” (p. 47). În baza acestei prietenii Gellu Naum va traduce ulterior din René Char (Poeme alese, Editura Tineretului, 1969), iar Brauner pictează „Portrait de René Char” (1934) şi „Hommage A René Char (1950) şi îi ilustrează volumul de versuri Quatre fascinants (1963). Gherasim Luca (aka Zola) joacă un rol paradoxal în fond, fiindcă deşi era prieten cu Naum şi Brauner, subminează de mai multe ori legătura dintre ei, împiedicându-i, chiar cu puţin timp înainte de moartea lui Brauner, să se reîntâlnească.

Eseul intitulat „El Señor K şi Monsieur K” are în centru semnificaţia psihologică şi simbolică a orbirii pornind de la accidentul lui Brauner din noaptea de 27-28 august 1938, ce i-a marcat atât biografia cât şi imaginarul suprarealist. Pornind de la această întâmplare Ernesto Sabato, în Despre eroi şi morminte (eseul „Raport despre orbi”), analizează implicaţiile esoterice ale evenimentului, ceea ce implică o trecere a vederii spre interior, o accesare a straturilor realităţii de dincolo de aparenţe, specifice filosofiei oculte, ştiinţelor ermetice şi, nu în ultimul rând, viziunii suprarealiste asupra lumii. Raportul lui Brauner cu esoterismul este subiectul mai multor eseuri din carte: Aventura „Jocului de Marsilia” (cu referiri la prietenia cu André Breton şi Jacques Hérold), Artefactele „magice” sau Două secole de ocultism în Europa. Este momentul să amintim că la vila Air Bel din Marsilia (declarată „zonă liberă” în timpul celui de-al doilea război mondial), Brauner va participa la „Jocul de Marsilia”, o versiunea suprarealistă a tarotului, creând două dintre arcane: Hegel şi Hélène Smith, medium celebru în epocă pentru faptul că putea scrie enunţuri cu ajutorul alfabetului marţian. În aceeaşi perioadă la întâlnirile suprarealiştilor participa şi René Daumal, pe care Brauner e posibil să-l fi cunoscut cu această ocazie.

Pe de altă parte, remarcabil este şi textul în care Emil Nicolae se referă la interesul lui G. Călinescu faţă de creaţia pictorului suprarealist (În istoria literaturii), ce devenise o sursă de inspiraţie pentru o parte din scriitorii de avangardă din literatura română. De asemenea, este evocată în carte relaţia lui Brauner cu Constantin Brâncuşi (Despre „învăţarea” artei), prilej cu care Emil Nicolae pune la dispoziţia cititorului „ciorna unui răspuns” edificator – la o anchetă radiofonică din anii ’60 – al lui Brauner privind rolul învăţământului artistic pentru evoluţia ulterioară a unui plastician (p. 61). Desigur că dintr-o carte dedicată „însoţitorilor”  lui Victor Brauner nu puteau lipsi B. Fundoianu/ Fondane, F. Brunea-Fox, Sarane Alexandrian (pe care Brauner îl supranumea într-un tablou „grand Crichant de la démonotalismanie de la dignité poétique“/ „marele Strigătcântec al demonotalismaniei demnităţii poetice“) şi soţia lui Madeleine Novarina, Roberto Matta-Echaurren, Pablo Picasso, Oscar Dominguez, Jules Perahim sau Alain Jouffroy etc.

Situându-se în continuarea demersurilor făcute de cunoscutul critic și istoric al artei Amelia Pavel, Emil Nicolae are meritul de a fi reînviat interesul pentru opera lui Victor Brauner în România, motiv pentru care a fost distins cu „Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler” (2004) acordat de Preşedinţia României. Devotamentul şi acribia cu care Emil Nicolae scrie această carte se vede şi din desele referiri la diferite surse sau documente inedite din arhivele Brauner ale Bibliotecii Kandinsky, dar şi din modul în care relevă unele nuanţe ale universului braunerian – este cazul nostalgiei faţă de oraşul natal pe care l-a părăsit la vârsta de 13 ani, a cărui imagine, simbolic simplificată, poate fi identificată în lucrarea „Tableau autobiographique – Ultratableau biosensible” (1948). Analizând nuanţat diferitele tipuri de „însoţire”, demersul lui Emil Nicolae nu face decât să cristalizeze în mintea cititorului diversele faţete ale operei suprarealiste a lui Victor Brauner, relevând complexitatea şi originalitatea unui creator ce, alături de Constatin Brâncuşi, se numără printre cei mai importanţi artişti români din secolul XX. Pe piaţa internaţională, Victor Brauner este, în prezent, cel mai bine cotat artist din istoria picturii româneşti.

Emil Nicolae, Victor Brauner şi însoţitorii, Editura Hasefer, Bucureşti, 2013.

Petrişor Militaru

http://www.revista-mozaicul.ro/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

  • No categories
%d bloggers like this: