Posted by: petrisure | May 12, 2012

Poezia română contemporană la îndemâna cititorilor americani

Dacă în 2006 apărea la Editura Talisman House din Jersey City volumul Born In Utopia: An Anthology of Modern and Contemporary Romanian Poetry (edited by Carmen Firan, Paul Doru Mugur and Edward Foster,) ce cuprindea poeţi de primă mărime ai literaturii române ca Tristan Tzara, Gherasim Luca, Paul Celan sau Andrei Codrescu, iată că peste şase ani va apărea o nouă antologie dedicată poeziei române contemporane, The Vanishing Point That Whistles: An Anthology of Contemporary Romanian Poetry, ce este alcătuită de Paul Doru Mugur, cu concursul unor traducători ca de marcă precum Adam J. Sorkin sau Claudia Serea.

 Antologia cuprinde o selecţie de patruzeci de poeţi români, pe care Paul Doru Mugur îi vede ca având ca trăsătură comună hiper-realismul  sau tendinţa constantă de a se raporta la realitate, la un anumit tip de autenticitate şi libertate ce presupune „respingerea oricăror forme de compromis şi a oricărei contaminări esteticului de către aspectul etic”. Motivaţia prezentei antologii este destul de convingătoare dacă ne gândim că în acest mod se conturează chipul poeziei româneşti contemporane ca fenomen literar actual (specific perioadei postcomuniste) într-una din ţările Europei de Est: generaţiile actuale de poeţi români au renunţat treptat la narcisista hiperconştiinţă textuală pe care o promovau predecesorii lor postmodernişti şi la infinitele jocuri intertextuale ori la eternele oglinzi deconstructiviste ce secau vitalitatea naturală a discursului poetic care avea pretenţia să pulseze, renunţând la discursul poetic ca privilegiu ar unor iniţiaţi în literatură şi aducând firescul mai aproape de ceea ce ar putea însemna poezia de azi. În acest context, subliniază Paul Doru Mugur „singura soluţie pentru poeţii contemporani este să renunţe la poezie, iar poezia se va ivi miraculos, din punctul ei de fugă, încă o dată, ca o pasăre fenix, mai vie, mai autentică şi mai liberă ca niciodată.” Metafora punctului de fugă (concept folosit pentru prima dată în pictură de artişti renascentişti ca Donatello, Masaccio sau Leonardo da Vinci pentru redarea perspectivei pe hârtie) nu face decât să ne reamintească faptul că şi în planul poeziei există puncte de convergenţă de la care plecăm în momentul în care dorim să identificăm tehnica poetică şi direcţia în care ea a fost folosită. Chiar dacă titlul antologie trădează vocaţia de poet al lui Paul Doru Mugur, acest fapt, alături de selecţia textelor şi a poeţilor din antologie, nu face decât să îmi întărească convingerea că e bine, în primul rând, ca poeţii să se ocupe de poezie.

Tot în ceea ce priveşte conţinutul antologiei este relevantă perspectiva din care priveşte Andrei Codrescu importanţa acestui proiect editorial şi impactul pe care urmează să îl aibă în rândul cititorilor: „A te trezi dintr-un coşmar familiar într-o realitate necunoscută, nu este ceva recomandat celor slabi de inimă. Mai mult de două decenii după lumea şi poezia ce forfotea şi a fost spulberată, poeţii români îşi pun hainele de lucru, dau drumul la aparatele de înregistrat, scornesc în web-ul pe care ei l-au conceput, photoshop-ează biţi şi cioburi de rutină, dar şi chestionează nuanţele tragice ale lamentaţiilor cablate într-o cultură ce se chestionează pe sine neîncetat. Oricine va putea auzi sunetul pe care această poezie îl scoate va fi recompensat cu o rafinare a propriilor instrumente de percepţie”. Şi oricât de blakeană poate să pară viziunea lui Andrei Codrescu, mărturia unui cititor profesionist ca poeta americană Sharon Mesmer este cu atât mai convingătoare în privinţa cizelării modalităţilor de a recepta poezia noastră contemporană: „În timp ce citeam antologia Vanishing Point That Whistles, cuvântul latin „artus” mi-a venit în minte: la nivel anatomic se referă la articulaţie; la nivel simbolic cuvântul se referă la forţă sau putere (ori, poetic, la membre). Sentimentul meu este că această antologie a poeziei româneşti reprezintă un important punct „artus”: un loc unde se întâlnesc tradiţiile istorice/ literare unele cu altele. În acelaşi timp, este un loc de putere, cu o abilitate naturală de a ajunge în forţă la exterior. Cu toate acestea, este o sursă de plăcere pură la lectura unuia din cele mai poetice locuri din lume. Dacă încă nu sunteţi familiarizat cu strălucirea poeziei româneşti contemporane, acum aveţi ocazia să o faceţi.”

Aşadar cei patruzeci de poeţi români contemporani pe care prezenta antologie îi pune la îndemâna cititorilor americani sunt Cristian Popescu, Ioan Es. Pop, Mihail Gălăţanu, Daniel Bănulescu, Floarea Ţuţuianu, Radu Andriescu, Simona Popescu, Emilian Galaicu-Păun, Ruxandra Cesereanu, O. Nimigean, Constantin Acosmei, Nicolae Coande, Mihai Ignat, Marius Ianuş, Dumitru Crudu, Adina Dabija, Ştefan Bălan, Teodor Dună, Ruxandra Novac, Mugur Grosu, George Vasilievici, Ioana Nicolaie, Radu Vancu, Andrei Peniuc, Dan Sociu, Adrian Urmanov, Răzvan Ţupa, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu, Dan Coman, Miruna Vlada, V. Leac, Svetlana Cârstean, T.S. Khasis, Gabi Eftimie, Marius Conkan, Andrei Gamarţ, Michel Martin, Aida Hancer şi Anonim.

The Vanishing Point That Whistles: An Anthology of Contemporary Romanian Poetry, edited by Paul Doru Mugur with Adam J. Sorkin and Claudia Serea, Talisman House, Jersey City, NJ, 2011.

Petrişor Militaru

Recenzie publicată în revista Mozaicul 4(162)/2012, p. 13.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

  • No categories
%d bloggers like this: