Posted by: petrisure | April 7, 2011

Eugène Ionesco, povestitorul

Eugène Ionesco, Poveşti 1,2,3,4, Ilustraţii de Etienne Delessert, Colecţia Arthur, Editura Art, Bucureşti, noiembrie 2010.

Cartea Poveşti 1,2,3,4 este rezultatul unei colaborări remarcabile între celebrul dramaturg Eugène Ionesco şi Etienne Delessert, renumit ilustrator de carte ale cărui cărţi sunt traduse în peste cincisprezece limbi şi au fost vândute în milioane de exemplare. De asemenea, pictorul şi graficianul de origine elveţiană care a ilustrat peste optzeci de cărţi până în prezent a lucrat şi pentru publicaţii importante ca „The Atlantic Monthly”, “Le Monde” sau „The New York Times”. Pentru mai mult de treizeci de ani acest artist autodidact a transpus ideile, pasiunile şi fanteziile sale şi ale celorlalţi în limbajul vizual al cărţilor, revistelor, posterelor, desenelor animate, picturii şi sculpturii. Ca părinte, Etienne Delessert şi-a crescut ambii copii în atmosfera creaturilor şi tărâmurilor imaginare, alăturând familiarul cu fantasticul pentru a cunoaşte mai bine această lume şi pentru a crea noi lumi fantastice.

În 1967, la New York, editorii Harlin Quist François Ruy-Vidal i-au cerut lui Etienne Delessert să propună două nume de scriitori cu care ar putea colabora la o nouă carte. Bravând, după cum el însuşi mărturiseşte, Delessert a propus două nume: Samuel Beckett şi Eugène Ionesco. La scurt timp, dramaturgul de origine română a acceptat să îi trimită cele patru poveşti din volumul de faţă recent apărut în România la editura Arthur, un imprint al Grupului Editorial Art, în traducerea lui Vlad Russo. Cartea însăşi este un joc: în realitate Eugène Ionesco îi spune poveşti fiicei sale Marie-France, în carte tatăl îi spune poveşti fiicei sale Josette. Alături de ei mai apar în poveste mama şi menajera Jaqueline.

Povestea 1 pentru copiii sub trei ani (1968) este fără prinţese şi fără zâne, este o poveste despre nume şi despre a da nume. Personajul principal este Josette, o „fetiţă mare” de „treizeci şi trei de luni” care încearcă să îşi trezească părinţii ce zăbovesc în pat după ce, cu o noapte înainte, au mers la culcare foarte târziu. În această primă poveste tatăl îi spune despre familia micuţei Jacqueline, ai cărei membri se numesc fiecare în parte Jacqueline, repetând un procedeu folosit deja de Smith din Cântăreaţa cheală. Dintr-o perspectivă psihanalitică, s-ar putea spune că această parte a poveştii este şi un antidot la uimirea şi neplăcerea provocată în copilărie de faptul că există şi alţi copii care poartă acelaşi nume cu al nostru sau la starea de inconfort, ce intervine la vârsta adultă, când descoperim că numele nostru este asociat cu atât de multe persoane, care sunt atât de diferite între ele şi care, în anumite cazuri, nu au absolut nimic în comun cu noi. Sau poate este numai o ironie la adresa lipsei de imaginaţie pe care o are un individ sau la adresa comportamentului mecanic, imitativ. În Franţa, povestea va fi publicată de editura Gallimard Jeunesse.

Povestea 2 pentru copiii sub trei ani (1969) este cea în care tatăl ei o învaţă pe Josette „adevăratul înţeles al cuvintelor”. Din nou Josette bate într-o dimineaţă la uşa părinţilor ei, dar de această dată nu au mai venit târziu noaptea trecută şi sunt deja treji. De fapt, mamei ei plecase de acasă cu „umbrela ei roz”, cu „rochia ei cu flori”, cu „ciorapii ei cu flori” etc. Tatăl lui Josette este în birou şi poartă o discuţie în contradictoriu. Întrebat de micuţa Josette dacă vorbeşte la telefon, el răspunde că telefonul se cheamă brânză, tavanul se cheamă podea, peretele se cheamă uşă, braţele se cheamă picioare, ochii se cheamă degete şi degetele se cheamă ochi. „Am zece ochi ca să merg, am două degete ca să privesc”, spune Josette ca să ne arate că a înţeles. Iar la finalul acestei poveşti-lecţii despre sens tatăl îi spune fiicei sale că „imaginile nu sunt imagini, imaginile sunt imagini”, replică ce pare desprinsă din sfera logicii non-aristotelică a lui Stéphane Lupasco cu care Eugène Ionesco era familiarizat.

Povestea 3 pentru copiii peste trei ani (1971) are schimbată limita de vârstă a cititorului căruia i se adresează. Micuţa Josette, ca în fiecare dimineaţă, se duce să îşi trezească părinţii. Mama s-a trezit, dar tatăl vrea să mai doarmă. Josette îl roagă să-i spună o poveste cu „Josette şi cu tăticul”, o poveste în care ei vor face o călătorie cu avionul fără să se ridice din pat. Pentru prima dată micuţa Josette devine personaj-povestitor îmbogăţind semnificaţiile textului prin folosirea povestirii în ramă. Desigur că rolul de co-povestitor al lui Josette ne sugerează că ea are o minte mult mai matură decât în primele două poveşti. De asemenea, povestea cuprinde două avertismente ce ar putea avea semnificaţii subterane: unul adresat măcelarului („Dacă măcelarul mai omoară viţei, o să îl omor pe măcelar…”, spune tatăl lui Josette) şi celălalt apare repetitiv şi se adresează micuţei Josette care trebuie să aibă grijă să nu cadă din avion şi să se rănească.

Povestea 4 este  pentru copiii de orice vârstă. În această dimineaţă mama micuţei Josette este plecată la ţară să o vadă pe mama ei, după cum află Josette de la tatăl său care este în baie şi, pentru a putea să bărbierească, îi spune fetiţei lui că nu este acolo. Aşa că Josette îl caută în toată casa conform indicaţiilor tatălui ei. După ce l-a căutat peste tot, tatăl ei iese din baie bărbierit, mama ei se întoarce acasă şi deodată micuţa Josette se trezeşte. Pe tot parcursul poveştii, tatăl o pune pe Josette să îl caute acolo unde nu este. Povestea este un vis, în care fiica îşi caută mama şi mama, la rândul ei, îşi caută propria mamă. Povestitorul se foloseşte de tehnica punerii în abis nu numai la nivel tematic, ci şi la nivel intertextual, nelipsind trimiterile la propriile piese – Scaunele, Amedeu sau scapi de el cu greu sau Rinocerii.

Poveştile lui Ionesco descriu o lume de cele mai multe ori inversată, care îl cucereşte pe cititor, indiferent de vârstă, prin modul în care dialogurile sunt construite, discuţiile dintre tată şi fiică fiind o îmbinare originală de aparentă naivitate şi absurd, ludic şi ironic, cotidian şi fantastic, banal şi imprevizibil.

Petrişor Militaru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

  • No categories
%d bloggers like this: