Posted by: petrisure | January 12, 2011

„Postumitatea vie” a lui Ion D. Sîrbu

Cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la naşterea lui Ion D. Sîrbu şi a 20 de ani de la trecerea lui în nefiinţă, în Craiova au avut loc mai multe manifestări dedicate scriitorului născut la Petrila. Una din aceste manifestări culturale este Colocviul Naţional „Ion D. Sîrbu” de pe data de 27 iunie, pe care cei doi coordonatori – poetul Nicolae Coande şi criticul literar Ioan Lascu – şi-au propus să îl reia măcar din doi în doi ani în cadrul Zilelor „Ion D. Sîrbu” de la Craiova. Colocviul a avut loc la Biblioteca Franceză „Omnia” şi a cuprins 12 lucrări ale căror autori sunt profesori universitari, istorici şi critici literari, oameni de teatru, scriitori sau jurnalişti.

Volumul se deschide cu eseul lui Mihai Barbu, Călătoriile scriitorului Ion D. Sîrbu din colonia polietnică petrileană, care se referă la singura călătorie a sa în Europa întreprinsă între 1981-1982. Având la dispoziţie documente ale CNCSAS, autorul ne aduce la cunoştinţă dificultăţile pe care le întâmpină Ion D. Sîrbu din cauza Securităţii, poliţia politică a lui Nicolae Ceauşescu. Şi mai convingătoare, din acest punct de vedere, este lucrarea lui Marian Boboc, Ion D. Sîrbu în pat cu microfoanele, ce reproduce transcrierea discuţiilor dintre „Ion Sîrbu conspirativ Suru” şi două „persoane din Maroc”. Această reproducere a unui document considerat în epocă „strict secret” este o mărturie edificatoare a modului în care Securitatea ţinea sub observaţie „scriitorii-problemă”. De asemenea, un alt aspect biografic semnificativ propus spre dezbatere la colocviu este prietenia lui Ion D. Sîrbu cu Paul Goma. Cei doi s-au cunoscut la celebra puşcărie politică de la Jilava, urmând ca apoi să se reîntâlnească la Paris. Cu toate că fac parte din generaţii diferite, trăind şi scriind în medii diferite, cei doi scriitori sunt exponenţii unei „biografii strivite de gheara represivă”, după cum subliniază Flori Bălănescu. În mod surprinzător, însă, pentru Ion D. Sîrbu Occidentul va părea tern şi indiferent, chiar dacă ţara sa va fi descrisă ca fiind coruptă şi opresivă. O altă lucrare, intitulată Ion D. Sîrbu. Dincolo de Jurnal…, pune în relaţie opera literară cu experienţa trăită. Doru Nicolae Pătru ne propune o „reabordare pragmatică” a personalităţii petrilene, pornind de la relaţia dintre prostia individuală şi prostia socială şi ajungând la Fişa matricolă penală a lui Ion D. Sîrbu, perspectivă menită să ne ofere metamorfozele incitante, ironice şi surprinzătoare a unuia dintre intelectualii-problemă ai României comuniste.

Dacă până acum ne-am referit la lucrările care vizează în mod special latura biografică a scriitorului, în cea de-a doua a recenziei ne vom focaliza asupra eseurilor care au în centru pe Ion D. Sîrbu, omul de teatru. Astfel, în lucrarea sa, Emil Boroghină se va referi la cele trei ipostaze care îl pun pe scriitor în relaţie cu teatrul: cea de secretar literar, de cronicar dramatic şi de dramaturg (între 1968-1991 Teatrul Naţional din Craiova realizează 10 premiere având la bază piesele sale). Aflăm, cu această ocazie, care sunt cele trei lucruri care îl leagă pe Sîrbu de Oltenia: ospitalitatea morală şi materială pe care i-a oferit-o Craiova în 1964 când devine secretar literar al Teatrului Naţional, ceea ce îi va da prilejul de a învăţat limba literară românească şi oportunitatea de a cunoaşte „pe viu, direct şi nemijlocit scândura scenei”. În continuare, din studiul lui Nicolae Coande, ne familiarizăm cu aplecarea filosofică a lui Ion. D. Sîrbu: între 1962 şi 1972 el ţine o serie de 36 de conferinţe „experimentale” despre teatru şi poezie, menite să stimuleze latura inovativă şi experimentală a echipei de oameni care lucrau la Naţionalul craiovean, precum şi să aducă la cunoştinţa publicului valoarea şi semnificaţia unor astfel de tipuri de spectacol.

O a treia categorie de lucrări din Caietele Colocviului Naţional „Ion D. Sîrbu” cuprinde analize propriu-zise a operei literare idsîrbiene: fie că este vorba de analize lexicale şi stilistice (Valori stilistice în romanul „Adio Europa!” de Toma Grigorie), de studii interculturale între diferite personalităţi artistice din aceeaşi zonă geografică (Convergenţe în sfera cultural-spirituală: Lucian Blaga-Petre Pandrea-Ion D. Sîrbu de Mircea Moisa) sau de o hermeneutică a râsului (de la râsul cald şi candid al prietenilor la râsul ca hybris care atrage pedeapsa în Cum, când şi de ce rădea Gary de Elvira Sorohan), aceste studii subliniază complexitatea discursului literar al lui Ion D. Sîrbu.

Nicolae Oprea, în Distopia lui Ion D. Sîrbu, pune în discuţie versiunea grotescă şi coşmărescă a societăţii ideale, un „Fanar de secol XX”, imagine care domină acţiunea romanului Adio Europa!, intitulat iniţial, într-un mod foarte sugestiv, Candid în Isarlâk. Semnificaţia prezenţei lui Ion D. Sîrbu în Istoria critică… a lui N. Manolescu este tema studiului lui Ioan Lascu, care ne atrage atenţia asupra faptului că scriitorul petrilean este considerat doar ca memorialist, ignorându-se în totalitate romanele, teatrul şi opera antumă a lui Ion D. Sîrbu. Un alt demers menit să reafirme valoarea operei idsîrbiene este studiul comparativ al lui George Popescu (Ion D. Sîrbu – ereticul corsar), care pune în relaţie opera scriitorului român cu cea a lui Pier Paolo Pasolini, subliniind non-conformismul, revolta, spiritul liber şi novator ce caracterizează operele şi acţiunile celor doi scriitori. Volumul se închide cu o scrisoare pe care Paul Goma o adresează participanţilor la colocviu, evocând împrejurările în care l-a cunoscut pe Ion D. Sîrbu şi salutând iniţiativa scriitorilor craioveni de-a sărbători una din personalităţile artistice care au contribuit la dezvoltarea spirituală a acestei regiuni şi, implicit, a culturii române, în genere.

Având această perspectivă succintă, dar reprezentativă, a operei lui Ion D. Sîrbu, putem spune că alături de cele 10 cărţi închinate de-a lungul timpului scriitorului petrilean şi de „Caietele critice” nr.10-12 / 1995 care îi sunt dedicate, lucrările din Caietele Colocviului Naţional „Ion D. Sîrbu” readuc în prim plan viaţa şi opera „dramaturgului nostru” – cum îl numeau colegii pe Naţionalul craiovean, şi contribuie în mod fundamental la ceea ce Ioan Lascu numea, în prefaţă, „postumitatea vie” a autorului Jurnalului unui jurnalist fără jurnal.

Nicolae Coande, Ioan Lascu, Caietele Colocviului Naţional „Ion D. Sîrbu”, Editura Universitaria, Craiova, 2009.

Petrişor Militaru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

  • No categories
%d bloggers like this: