Posted by: petrisure | July 29, 2010

Pentru o poetică a discreţiei

După volumul de versuri al lui Alexandru Ioan, intitulat Sinucigaşul (Nebunul Suprem), şi Antologia poeţilor TRADEM (2005-2009), în colecţia de poezie coordonată de Xenia Karo-Negrea la editura craioveană Aius a apărut cel de-al treilea volum: Încălzirea mâinilor de Silviu Gongonea. În prezent, Silviu Gongonea este doctorand al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Craiova, redactor la revista „Mozaicul” şi predă limba şi literatura română la Grupul Şcolar „I.C. Brătianu“ din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, unde cu puţin timp în urmă el însuşi era elev.

Primului său volum, Înjumătăţirea, i s-a acordat Premiul Editurii Scrisul Românesc pentru Debut (2004) şi Premiul pentru debut în volum al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova la secţiunea de poezie (2005). Încă din perioada de dinainte de debut şi până în prezent, Silviu Gongonea a primit peste zece premii la concursurile naţionale de poezie din ţară şi a publicat poeme în mai multe reviste de cultură importante de la noi. În volumul Înjumătăţirea Silviu Gongonea explora starea de scindare de la nivelul eului liric, o tensiune provocată de diferite forţe contradictorii, aflate într-un conflict din care el îşi extrage propria energie creatoare. „Calma neîmpotrivire” pe care o cultivă este menită să menţină balanţa dintre ideal şi concret, dintre onoare şi smerenie, dintre ostentativ şi discret. Aceste poeme vorbesc despre lupta pe care eul o poartă cu propriile impulsuri, cu propriile sentimente, cu propriile aspiraţii care nu-şi regăsesc întotdeauna împlinirea în hazardul cotidian. Este un univers liric uşor munchian, în sensul că strigătul naturii umane se reflectă în discursul liric detaşat şi firesc, dar marcat de intensitatea evenimentelor care îl marchează în plan ontologic.

Acest al doilea volum cuprinde trei fascicule: Încălzirea mâinilor, În dosul unei pojghiţe şi Un loc mai mic. Prima parte este o introducere în universul poetic al lui Silviu Gongonea, o schiţă a coordonatelor sale poetice fundamentale care ţin de intimitatea cuplului, de raportarea la divinitate, de relaţia centru-periferie, de mahalaua cu personajele sale care îi întăresc trăsăturile, de marginalul cu tendinţa lui secretă de expansiune etc. Poemele care deschid volumul aduc cu sine atât conştiinţa scriiturii („scriu despre încălzirea mâinilor”), cât şi expansiunea egoului (din poemul când să zic), dar acestea se absorb treptat în delicate pasteluri ale compasiunii (Priveliştea aceea sau Pe strada ce da în vulcanizare) sau descrieri ale unei ierni interioare ce subliniază austeritatea vieţii de zi cu zi (la nivel lexical, cuvinte precum „ger”, „vânt”, „guler” sau „foşnet” sunt recurente). În acelaşi timp, dincolo de toate aceste elemente care ţin de planul concret, se desprind şi alte imagini ce surprind gesturile venite din profunzimile fiinţei umane: „o imagine:/ îmbrăţişarea propriilor umeri” (Şi i-a spus), „şi disperarea/ bântuie, crede că a uitat ceva,/ noi ne lipim pe sub plapumă” (Oricât vom apăsa) sau „s-ar fi cuvenit să ne deschidem paltoanele/ la piept, să ne privim ca într-o oglindă/ să dezbrăcăm mirosul mahalalei/ fără să ne uităm înapoi” (S-ar fi cuvenit să ne privim în ochi mai întâi). Toate aceste gesturi care domină discursul liric din prima parte a cărţii nu fac decât să accentueze nevoia de împlinire manifestată la nivel afectiv prin apropierea faţă de persoana iubită, prin deschiderea faţă de alteritate care are ca finalitate prietenia sau, pur şi simplu, prin împăcarea cu sine. Această seninătate interioară merge uneori până la identificarea cu „prostănacul” din Nici banii căpătaţi care ar fi dat orice pentru a fi în centrul atenţiei, ci nu la periferia ei cum se întâmpla mereu. Iar dacă prostănacul ar fi fost mulţumit cu un „tricou la care să se holbeze toţi”, „ilie” – unul din personajele care populează mahalaua, una din întruparea marginalului –  nu poate să se liniştească decât dacă îi va fi scris un poem „Pentru că nu am avut bani să-i dau”.

În cea de-a doua parte a volumului, În dosul unei pojghiţe, discursul liric este mai detaşat, chiar dacă masca sau „pojghiţa” pe care şi-o asumă eul creator pare să filtreze descrierea evenimentelor sufleteşti. Există mai multe scheme după care este construită maşinăria poetică, dar modelul tripartit din poemul Într-o garsonieră, de exemplu, este una din aceste scheme relevante pentru textul poetic: există o imagine care se află în prim plan şi cu care se deschide poemul („Într-o garsonieră/ o aud dincolo,/ probabil face cafeaua”), o imagine de fundal („jos/ maşinile salubrităţii schimbă/ tomberoanele, câinii latră”) şi o imagine cu care se închide poemul şi care este în centrul semantic al textului („îmi mai trebuia/ doar un vers. dar Dumnezeu/ nu te lasă să îi ghiceşti/ toate gândurile”). În acest fel se produce „ieşirea din nişă”: eul este prezent în conştiinţa alterităţii, este prezent în mediul social care îi învecinează planul cotidian, dar se foloseşte, în acelaşi timp, de aceste două prezenţe discursive pentru a se îndrepta spre semnificaţiile mai profunde ale poemului, de natură metafizică.

Un loc mai mic, cea de-a treia parte a acestui volum, se focalizează asupra legăturii care se stabileşte între eul poetic şi energia locului, Drăgăşaniul interior, în care instanţa lirică îşi spionează propriile mişcări (Nu voi fi niciodată un cinic), se auto-observă. Construirea unui alt timp înăuntrul poemului nu face decât să favorizeze proiectarea într-un alt spaţiu, „un rest dintr-o altă zi” sau „un loc mic,/ atât de mic/ încât să-l poţi ascunde/ în cutele creierului” (Cât elena nu e acasă mă gândesc), acolo unde spiritul poetic merge pe deasupra paginilor. Dacă prima partea a volumului era dominată de regăsirea propriei identităţi (relaţia eului poetic cu sine), a doua parte de nivelul alterităţii (relaţia cu ea, cu „elena”), în partea a treia se resimte strâmtorarea şi limitarea pe care nivelul social o imprima asupra vieţii contemporane, de unde şi dorinţa de retragere în sine, de proiectare a unui univers poetic compensatoriu, transfigurând realul. În aceeaşi ordine de idei, se face remarcată şi relaţia eului liric cu Dumneazeu. În poemul Deasupra firma, discursul liric se deschide cu o ironie la adresa companiei „angel’s” şi anticipează, astfel, finalul unde moartea nu poate avea loc decât în Dumnezeu sau un afara Sa. Alteori, El este invocat pentru sfinţirea bucatelor (Elenei îi place să gătească ascultând muzică) sau în ipostaza sa de Creator (Într-o garsonieră), de Complice, dar care, paradoxal, nu vrea să-i dezvăluie poetului toate articulaţiile mecanismului poetic.

Silviu Gongonea cultivă o poetică a discreţiei: el are, de exemplu, capacitatea de a evoca o stare afectivă pe care o încredinţează cititorului „învelind o pungă/ ca pe o soră mai mică” (Scriu despre încălzirea mâinilor). Discreţia din poemele lui se vede şi în atitudinea uşor rezervată din discursul liric, în reţinerea din vorbe şi gesturi, în calitatea de a nu atrage atenţia şi a nu şoca prin limbaj sau prin imaginile evocate. Se observă, evident, şi în titlu: semnificaţia gestului care denumeşte acest volum poate suferi multe interpretări. Totuşi, trei sensuri ni se par esenţiale pentru ceea ce vrem să aducem în prim plan: este un gest de vindecare a singurătăţii, o modalitate de apropiere de sine, o artă poetică desigur în sensul cel mai degajat al sintagmei („scriu despre încălzirea mâinilor”), apoi o afirmare a frigului citadin, o ilustrare a lipsei prieteniei care, în acest context, ar fi putut să-i ofere un adăpost („două ore/ m-a udat ploaia într-o după amiază în/ decembrie […]o prietenie/ la care nu a putut veni nimeni”) şi, nu îl ultimul rând, o exhibare a instinctului patern, pe care îl manifestă orice eu creator conştient de propria forţă discursivă („în braţele mele o bucată de folie/ s-a strâmbat precum o fetiţă/ căreia nu i-a fost nici teamă nici frig”). La un nivel mai profund, volumul lui Silviu Gongonea merge spre originea lexemului „discreţie”, care provine din latinescul „discretionem” a cărui semnificaţie este de „separare, distincţie, discernere”. În concluzie, înjumătăţirea din primul volum suferă (în sensul cel mai tare al termenului) o trans-formare ce porneşte de la identificarea nivelurilor de profunzime şi de suprafaţă ale fiinţei şi ajunge la distingerea nivelelor ce compun realitatea („interiorexteriorul” de care pomenea Gellu Naum în dialogurile cu Sanda Roşescu), făcând trecerea de la separare la reintegrare, printr-o alchimică discreţie.

(Această recenzie a apărut în revista Vatra nr. 5-6 (470-471) / 2010, p. 154-155)

Petrişor Militaru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Categories

  • No categories
%d bloggers like this: